Toxicitatea mercurului este demult cunoscută, acesta putând pătrunde în organism pe trei căi:

  • prin inhalarea vaporilor
  • prin alimente
  • prin contactul cu pielea.

Mercurul poate trece și bariera placentară. Astfel, viitoarea mamă care a intrat în contact cu mercurul poate transmite otrava fătului. În cazul cantitatilor mici, viața mamei nu este periclitată, dar copilul se poate naște cu malformații.
Din fericire, mercurul este exclus din bunurile curente de consum, cu două excepții: termometrul și tuburile luminoase (becurile „reci”).

Cum procedați, dacă vi s-a spart termometrul?

  • eliberați încăperea de animale sau persoane care pot fi atrase de strălucirea mercurului
  • nu stați aplecat deasupra locului unde se află mercur. Acesta se evaporă la temperatura camerei, iar inhalarea vaporilor are efecte negative
  • deschideți imediat fereastra, ca să aerisiți
  • opriți încălzirea și puneți în funcțiune instalația de răcire a aerului deoarece evaporarea se produce cu atât mai rapid cu cât este mai cald
  • înlăturați orice bijuterie sau ceas de pe mână, deoarece mercurul este atras de celelalte metale
  • vă puneți mănuși de cauciuc (menaj)
  • vă asigurați că picăturile nu vor fi luate cu talpa pantofului și raspândite prin toată casa pe covor. Improvizați un „galoș” dintr-o pungă de plastic și îl încălțați peste pantof.
  • colectați piesele sparte, punându-le într-un borcan de sticlă cu putină apă rece. Scufundat în apă, mercurul nu se mai evaporă.
  • picăturile răspândite se culeg cu o pară de cauciuc sau cu o serinăgă fără ac și se depun în borcanul cu apă. Picăturile se mai pot culege cu plastilină sau cu banda adezivă la care aderă. Nu se folosește aspiratorul, deoarece favorizează producerea vaporilor toxici. După ce picăturile culese au fost depuse în borcanul cu apă rece, se șterge suprafața pe care a stat mercurul cu o cârpă umedă.
  • după terminarea operațiunii, borcanul, cârpa cu care ați șters pe jos, mănușile, pungile de plastic pe care le-ați pus peste tălpile papucilor, etc, nu se aruncă la ghenă. Le duceți la o societate care distruge deșeurile periculoase (o găsiți pe internet).
  • dacă hainele au atins mercurul, se aruncă (nu se spală nici măcar la mașina de spălat)
  • pielea care a venit în contact cu mercurul se spală sub jet de apă câteva minute
  • dacă ați inhalat vaporii sau ați atins biluțele de mercur, este necesar să vă prezentați imediat la medic, pentru control și tratament adecvat, dacă este cazul.