Iarna și-a intrat pe deplin în drepturi. Fiind o scădere bruscă a temperaturii, cu diferențe de la până la 200C într-o săptămână, animalele s-au adaptat mai greu capriciilor vremii. De aceea cele care trăiesc numai afară pot suferi din cauza hipotermiei.
HIPOTERMIA apare atunci când animalul nu mai poate să-și mențină temperatura corporală în limitele normale, acesta scăzând sub 35oC. În funcție de gravitate, hipotermia poate fi clasificată astfel:
1. ușoară – 32 – 35°C,
2. moderată -28 – 32°C,
3. severă – sub 28°C.
CAUZELE HIPOTERMIEI:
1. temperatura mediului înconjurător scăzută (mai ales în cazul nou născuților, puilor, pisicilor, câinilor de talie mică sau animalelor în vârstă),
2. cauze metabolice cum ar fi problemele renale, insuficiența cardiacă, diabetul, hipotiroidismul,
3. starea de șoc,
4. infecții grave, etc
SEMNELE CLINICE variază în funcție de severitate:
1. Hipotermia ușoară: slăbiciune, frisoane, apatie
2. Hipotermia moderată: rigiditate musculară, scăderea tensiunii arteriale, stupoare, respirație superficială cu o frecvență scăzută.
3. Hipotermia severă: pupile fixe și dilatate, dificultate în respirație, comă.
CUM PUTEȚI SĂ AJUTAȚI ANIMALUL HIPOTERMIC?
- Mutați animalul hipotermic într-un mediu cald.
- Înveliți-l în pături calde.
- Pentru a adăuga un plus de căldură, puneți sticle cu apă caldă în păturile cu care înveliți animăluțul.
- Solicitați asistență veterinară.
CE SĂ NU FACEȚI?
- Nu trebuie să reglați nivelul de încălzire al păturilor sau pernelor electrice la maxim, deoarece căldura în exces poate cauza arsuri ale pielii.
- Încălzirea excesivă a pielii, determină dilatarea vaselor de sânge superficiale, rezultând starea de șoc.