Analiza lichidului cefalorahidian (LCR) ca parte integrantă a neurodiagnosticului este considerată echivalentă cu analiza hematologică efectuată pentru determinarea stării de sănătate a organismului.

Localizarea leziunilor la nivelul sistemului nervos central, influențează sub aspect calitativ și cantitativ eșantionul de LCR recoltat în vederea examinării. Astfel, leziunile meningeale și paraventriculare produc în general modificări importante ale LCR (fizice, biochimice și/sau citologice) spre deosebire de leziunile intraparenchimatoase (din interiorul țesutului cerebral) sau extradurale care nu determină modificări sau produc modificări minore.

Pentru diagnosticul bolilor encefalice locul de puncție preferat este cisterna occipitoatloidiană, puncția lombară furnizând mai multe informații în cazul afecțiunilor toracolombare. Colectarea LCR de la nivelul cisternei occipitoatloidiene este mai puțin dificilă de efectuat, permite recoltarea unei cantități mai mari de lichid și riscul contaminării cu sânge din timpul recoltării este mai scăzut. Puncția LCR este contraindicată la animalele la care sunt indicii de presiune intracraniană crescută (semne clinice: inegalitatea pupilelor, midriază, pierderea funcțiilor motorii, conștiență alterată; imagistice: mase intracraniene, hidrocefalie) pentru a elimina riscul de hernie a cerebelului la nivelul foramen magnum sau hernia transtentorială a cortexului cerebral.

Examinarea LCR se realizează în scopul determinării caracteristicilor fizice, citologice și biochimice ale acestuia.

EXAMINAREA FIZICĂ constă în aprecierea clarității, culorii și vâscozității LCR. LCR ul normal este clar, fără culoare și are aceeași vâscozitate ca și apa.

  • Modificarea clarității LCR poate fi datorată creșterii numărului de celule, prezenței microorganismelor, grăsimii epidurale sau substanțelor de contrast folosite pentru mielografie.
  • Modificarea culorii LCR (xantocromia) este de obicei datorată prezenței la acest nivel a produșilor rezultați din distrucția hematiilor: oxihemoglobină, bilirubină și methemoglobină. Oxihemoglobina este eliberată de globulele roșii lizate, poate fi detectată în LCR după aprox 2 ore, atinge concentrația maximă după aproximativ 36 de ore și dispare după aproximativ 4-10 zile de la pătrundere. Bilirubina este un produs de degradare al hemoglobinei sub acțiunea macrofagelor și altor celule leptomeningeale. Aceasta este detectată în LCR după aproximativ 10 ore de la producerea unui eveniment hemoragic al SNC, atinge concentrația maximă după 48 de ore și persistă 2-4 săptămâni. Methemoglobina este un produs de oxidare al hemoglobinei, prezența sa în LCR fiind datorată hematoamelor subdurale încapsulate și hemoragiilor cerebrale localizate vechi. Culoarea neagră a LCR se întâlnește la câinii cu tumori cerebrale producătoare de melanină. Alte cauze care produc modificarea culorii LCR în afara contaminării cu celule din seria eritrocitară sunt: icterul datorat bolilor ficatului sau bolilor hemolitice, creșterea marcantă a proteinelor totale în LCR și administrarea unor medicamente (exemplu: rifampicina determină culoarea roșie –orange).
  • Vâscozitatea crescută a LCR-ului recoltat este de datorată conținutului crescut în proteine (și în mod particular în fibrinogen), creșterii numărului de celule (care poate determina formarea unei pelicule de suprafață sau a unui cheag) și criptococcozei (datorită capsulei polizaharidice a micetului). Pentru a preveni formarea cheagurilor la recoltarea LCR-ului hemoragic se folosește un tub cu EDTA.

EXAMENUL CITOLOGIC al LCR trebuie executat la maxim 30-60 de minute după recoltare, sau după maxim 8-48 h în cazul adăugării unor aditivi speciali (această perioadă este calculată în funcție de aditivul adăugat), pentru a preveni deteriorarea celulelor care are loc datorită hipotonicității și cantității scăzute de proteine existente în LCR.
Prin examenul citologic se urmărește în principal calcularea numărului de globule roșii și albe pe µl de LCR.

LCR-ul normal poate conține până 5 hematii/µl. Acestea pot proveni din traumele provocate de recoltare sau din hemoragii la nivelul SNC. În cazul hemoragiei cerebrale observăm o colorație roșie uniformă a LCR în timpul colecției, iar microscopic procese de eritrofagie, prezența hemosiderofagelor sau cristalelor de hematoidină.

În LCR-ul normal se găsește un număr mic de leucocite (0-5 celule/µl), de aceea probele trebuie concentrate înainte de examinarea microscopică cu ajutorul citocentrifugei sau camerei de sedimentare. Numărul crescut de elemente celulare albe în LCR poartă denumirea de pleiocitorahie, gradul acesteia putând fi: scăzut (< 25 cel/µl), moderat (26-100 cel/µl) sau sever (> 100 cel/µl). Denumirea pleiocitozei este în funcție de elementele celulare predominante, putând fi de tip neutrofilic, mononuclear, eosinofilic sau mixt.

  • pleiocitoza neutrofilică poate sugera: meningita bacteriană ori meningita steroid-dependentă (în aceste două afecțiuni numărul de neutrofile/µl LCR poate depăși 2000 -10000), meningoencefalitele virale precum boala lui Carré (datorită encefalomalaciei masive se produce pleiocitoza neutrofilică deși pleiocitoza moderată cu celule mononucleate este mai des întâlnită), encefalopatiile neoplazice (dacă sunt însoțite de necroză sau inflamație);
  • pleiocitoza mononucleară (creșterea numărului de limfocite însoțită sau nu de un număr mare de celule monocitoide sau macrofage) apare de obicei în: infecțiile virale, meningoencefalitele necrozante sau în meningitele bacteriene după antibioterapie;
  • pleiocitoza eozinofilică a fost observată în: meningoencefalita eosinofilică, meningoencefalitele parazitare (angiostrongiloza, criptococoza, toxoplasmoză, neosporoză), meningoencefalita granulomatoasă;
  • pleiocitoza mixtă (populație celulară mixtă formată din limfocite, celule monocitoide/macrofage, neutrofile și rare eosinofile și celule plasmatice) a fost observată în meningoencefalita granulomatoasă, faza cronică a meningitei-arteritei steroid-dependentă, hemoragiilor, infarctelor, traumelor cranio-cerebrale, histiocitozei maligne.

Celulele neoplazice se observă rar în LCR câinilor cu tumori ale SNC. În medicina umană, prezența celulelor tumorale în LCR este un indicator al neoplasmelor SNC, de obicei reflectînd prezența unei tumori leptomeningeale sau a uneia ventriculare. O ciologie negativă pentru celulele tumorale nu exclude prezența unei tumori intracerebrale de obicei intraparenchimatoase profunde care nu include piamaterul sau sistemul ventricular.

EXAMENUL BIOCHIMIC al LCR duce la obținerea datelor privind conținutul în glucoză, proteine, sau enzime a LCR.

Concentrația normală de proteine în LCR este sub 30 mg/dl. Majoritatea proteinelor din LCR provin din serul sangvin cu excepția unor proteine sintetizate la nivelul plexului coroid și intratecal. În mod normal prezența proteinelor la nivelul LCR depinde de greutatea moleculară a acestora. Atunci când bariera hematoencefalică este intactă, proteinele cu greutate moleculară mai mare de 160000 Da nu ajung la nivelul LCR. Creșterea concentrației proteinelor totale poare fi datorată măririi permeabilității barierei hematoencefalice (care permite pasajul proteinelor serice în LCR), producerii intratecale de globuline și întreruperii tranzitului sau absorbției LCR. În general, pleiocitoza este însoțită de creșterea concentrației de proteine a LCR. Excepția este reprezentată de disociația albuminocitolitică în care numărul de celule al LCR-ului rămâne normal în timp ce concentrația în proteine a acestuia crește semnificativ. Acest fenomen este întâlnit în unele boli precum afecțiuni degenerative, ischemie, infarcte, tumori, și în compresiunile SNC. Deoarece este sintetizată doar în ficat, creșterea concentrației albuminelor în LCR este urmarea disfuncției barierei hematoencefalice ori contaminării LCR cu sânge. (prin hemoragii ale SNC sau puncție traumatică). Disfuncția barierei hematoencefalice apare în bolile inflamatorii ale SNC, neoplazii, traume, compresiuni și uneori în boli metabolice. Dacă creșterea albuminelor este datorată contaminării cu sânge, concentrația acestora în LCR va crește proporțional cu cea din serul sangvin, de aceea se calculează indexul albuminei care este egal cu raportul dintre concentrația albuminelor din LCR și concentrația acestora din serul sangvin. Dacă acest indice este peste limita normală atunci permiabilitatea barierei hematoencefalice este crescută.