1. HEMORAGIA EXTERNĂ
    • Presiunea directă pe rană
    Apăsați ușor o compresă (un tampon dintr-o cârpă curată sau tifon) pe zona care sângerează, astfel încât sângele să poată fi absorbit și lăsat să coaguleze. Nu deranjați cheagul de sânge după ce s-a format. Dacă sângele se absoarbe prin compresă, nu o îndepărtați ci pur și simplu adăugați comprese suplimentare și continuați compresiunea. Compresa poate fi atașată la locul sângerării,folosind un bandaj. Dacă nu aveți o compresă, puteți folosi direct mâna sau un deget. Presiunea directă este modul cel mai utilizat pentru a opri sângerarea.
    • Elevația
    Dacă sângerarea este la nivelul piciorului, acesta se ridică ușor, astfel încât rana să fie deasupra nivelului inimii. Elevația utilizează forța de gravitație pentru a ajuta la reducerea tensiunii arteriale în zona afectată, încetinind sângerarea. Pentru a maximiza beneficiile elevației, acesta trebuie să fie însoțită de presiune directă.
    • Compresiunea arterei care irigă zona
    Dacă sângerarea externă continuă și după ce ați folosit presiunea directă și elevația, utilizați degetul mare pentru a realiza compresiunea arterei principale a zonei. Se aplică presiune pe:
    -artera femurală (situată pe partea interioară a coapsei ) în cazul hemoragiilor severe a unui membru posterior,
    -artera brahială (situată pe partea interioară a membrului anterior) în cazul hemoragiilor severe a unui membru anterior sau
    – artera caudală (situată la baza cozii) dacă rana este situată la nivelul cozii.
    • Garoul
    Garoul poate fi utilizat doar în ultimă instanță, în cazul unei hemoragii severe la nivelul unui membru sau a cozii, care pune în pericol viața animalului. Utilizați o bucată de pânză lată de cel puțin 5 cm, înfășurați-o de două ori în jurul membrului și legați-o cu un nod. Apoi, introduceți un băț scurt pe sub nod și răsuciți-l pentru a strânge garoul până când se oprește sângerarea. Fixați bățul cu o altă bucată de pânză și notați momentul în care a fost aplicat. La fiecare 20 de minute se desface garoul 15-20 de secunde. Atenție: aplicarea garoului poate duce de multe ori la amputarea membrului.

2. HEMORAGIA INTERNĂ
Hemoragia internă pune în pericol viața, are loc în interiorul corpului, nu se vede la exterior și nu determină prezența sângelui în fecale. Există totuși, unele semne externe ale hemoragiei interne:
• paliditatea (verificați gingiile, conjunctiva sau mucoasa peniană),
• răcirea extremităților (membre, urechi, coadă),
• tusea cu sânge,
• apatia
Dacă vedeți oricare dintre aceste semne, duceți imediat animalul la veterinar pentru ajutor profesionist. Cele mai multe cazuri de hemoragii interne vor necesita terapie intensivă.